Vestul e prins în algoritmi, iar noi? Dansăm cu haosul...

Dacă există ceva ce am învățat în cei 15 ani din sistemul Pepsi (1993-2008), este că Vestul funcționează după niște reguli bine definite. Procesele sunt ca niște mecanisme bine unse, iar orice abatare de la algoritmul stabilit, nu e permisă. În România, pe de altă parte, situația este aproape inversă. Am simțit acest lucru pe pielea mea când am făcut tranziția din corporație în consultanța de management.

Dar haideți să detaliem puțin dinamica proceselor, folosind abordarea propusă de Roger Martin: haos/mister, euristică și, în final, algoritm. Aici cred că este cheia înțelegerii modului în care Vestul și România abordează, sau mai bine zis, nu abordează procesele.

Cei trei pași ai unui proces: Haos, Euristică și Algoritm

Haos/mister: Aceasta e faza de pornire, unde nimeni nu știe exact ce se întâmplă sau cum să rezolve problema. Este un soi de "ce naiba facem aici?" Când privești un oraș românesc sau o companie românească din această perspectivă, haosul e evident. Clădiri plasate aleatoriu, fără o logică urbanistică coerentă, procese improvizate în organizații. Este zona în care multe companii românești par să fie blocate: nu există un sistem coerent și orice încercare de ordine se lovește de un zid de confuzie (vezi tendința notabilă de a evita incertitudinea si distanța semnificativă față de putere-Daniel David, Psihologia poporului român)
Euristica: Aici începem să facem pași. Nu avem încă un algoritm clar, dar testăm soluții empirice – ghicim ce ar putea funcționa. E ca atunci când un bucătar adaugă ingrediente "după ochi", fără să urmeze o rețetă exactă, dar are suficientă experiență să știe că n-ar trebui să adauge sare în loc de zahăr. În multe cazuri, companiile românești ajung aici doar ocazional, iar atunci când o fac, e mai degrabă pe baze discreționare și nu durează mult. De ce? Pentru că haosul din jur le înghite la loc. Dacă faci o treabă prea bună, atragi atenția și ești "linșat" de infrastructura defectuoasă din jurul tău.
Algoritmul: Este faza finală, unde avem procese clare, repetabile și optimizate. Dacă haosul este anarhia, algoritmul este birocrația occidentală în toată splendoarea ei. Fiecare piesă este unde trebuie, fiecare proces are un scop și rezultatele sunt previzibile. Am trăit ani buni într-o astfel de bulă corporatistă, în care fiecare "must have capability" era bifat fără echivoc, iar sistemele de management susțineau în mod continuu procesele bine definite.

Diferențele culturale: De la procesarea excesivă din Vest la haosul creativ din România

Vestul funcționează pe bază de algoritmi – fie că vorbim de urbanism, management, organizații, educație, tehnologie sau relații sociale. Totul este clar, ordonat, repetabil. Dacă te uiți la un oraș din Marea Britanie de sus, vei vedea cum drumurile și clădirile sunt aliniate perfect, parcă desenate cu rigla. În compania în care am lucrat, Pepsi, în afară de haosul de început al anilor ’90, restul timpului l-am petrecut într-o mașinărie bine unsă. Existau sisteme de management clare care optimizau continuu totul – de la producție și distribuție la marketing – și orice deviație era rapid ajustată.

Când am ieșit din corporație și am început să consult în domeniul strategiei de business în România, a fost ca și cum am căzut dintr-un avion în plin zbor…norocul meu că am facut Aeronave acum mulți ani;-)

Majoritatea companiilor autohtone erau în plin haos – lipsă de procese clare, decizii luate la întâmplare și rare tentative de a ajunge la euristică. Cei care aveau curajul să introducă un minim de ordine erau imediat suprimați de infrastructura haotică.

Studiu de caz: Agricola și algoritmul greșit

Un exemplu concret care ilustrează cât de încurcate pot fi lucrurile este Agricola, unde am fost martor la un algoritm aplicat pe dos. La vremea respectivă (2008), Agricola era un holding integrat vertical, unde toate entitățile vindeau produse între ele pe principiul BVC=0 (Bugetul de Venituri și Cheltuieli), adică fără marjă. De la producția de cereale la abator și, în cele din urmă, la vânzarea puilor, costurile se adunau, dar fără niciun profit intermediar. Problema era că această structură împingea costurile până la ultimul punct din lanț, care nu putea vinde competitiv pe piață.

În loc să pornească de la prețul țintă și să optimizeze costurile de-a lungul lanțului valoric, Agricola aplica un algoritm invers. Soluția a fost schimbarea acestui sistem, dar a durat ani de zile. Astăzi, Agricola este unul dintre liderii de piață, dar doar după ce a înțeles că nu poți continua să aplici un algoritm care nu funcționează și după ce a beneficiat din plin de ‘haosul creativ’.

The bright side of the dark side: Avantajul haosului creativ

Dar, cu toate acestea, haosul nu este în întregime negativ. În România, această lipsă de structură rigidă oferă o libertate creativă pe care Vestul algoritmizat nu o mai are în mod intrinsec, o importă din Est. În Occident, procesele bine definite pot inhiba creativitatea și îi pot face pe oameni să devină leneși, mulțumindu-se să urmeze regulile fără să le mai chestioneze.

În România, avem ocazia să sondăm misterul și să testăm euristica, înainte de a ajunge la algoritmi bine definiți. În cazul Agricola, neincorsetarea în algoritmi a dus la libertatea creativității (beneficiind de potențialul intelectual semnificativ identificat de Daniel David în cei 10 ani de cercetare a ethosului românesc), generând produse inovative și uneori amuzante, precum „puiul fericit”, „puiul antistress” sau chiar „puiul familist, cu 4 picioare”. 😉

Provocarea este să transformăm acest haos în algoritmi valoroși, să nu ne mulțumim doar cu improvizații pe termen scurt. În plus, cu AI-ul pe urmele noastre, este esențial să dezvoltăm algoritmi inteligenți, înainte să ne trezim că sistemele noastre se bazează pe procese proaste. Altfel, riscăm să intrăm în capcana "garbage in, garbage out."

Un fel de concluzie: România între haos și oportunitate

Vestul este ancorat ferm în faza algoritmică, unde procesele sunt optimizate și sistemele funcționează ca niște ceasuri elvețiene. România, în schimb, navighează între haos-“merge și așa” și euristică-“ne descurcăm noi”, cu câteva tentative de algoritm care deseori o iau pe calea greșită. Deși asta complică implementarea strategiilor de business, oferă totodată o oportunitate rară: șansa de a modela procese și algoritmi mai buni, mai creativi și poate, mai eficienți. În această zonă liberă, între mister și algoritm, stă adevăratul potențial creativ al României.

Fără haos, ordinea n-ar avea sens.